Academia Română a făcut publice, sub
formă de completare a programului referitor la sărbătorirea Centenarului Marii
Uniri, un număr de zece recomandări pentru opinia publică și pentru clasa
politică românească. Sunt de altfel zece reguli de conduită publică necesară în
acest moment istoric al existenței noastre, remise presei de catre Biroul Prezidiului
Academiei Române. Le publicăm, integral, mai jos:
1. Pentru Academia Română, anul 2018
stă sub semnul Centenarului. Este obligația morală și profesională a Academiei
Române, ca instituție construită în 1866 de promotorii ei vizionari inclusiv în
perspectiva unui asemenea moment astral pe care îl reprezintă Marea Unire.
Membrii Academiei Române au reprezentat, de la începuturile ei, toate regiunile
locuite de români, plus aromânii, chiar dacă teritoriile vizate aveau altă
apartenență politică și strategică. Fondatorii ei au fost șapte patrioți din
Vechiul Regat, trei din Transilvania, trei din Basarabia, doi din Bucovina, doi
din Banat, doi din Maramureș și doi din Macedonia. Cu mai bine de 50 de ani înaintea
Marii Uniri, Academia Română ilustra, in nuce, proiectul de la 1918.
2. Academia Română știe că
Centenarul nu este și nu trebuie să fie exclusiv despre trecut. Centenarul este
despre prezentul României și despre viitorul ei. Performanța strămoșilor noștri
de la 1 Decembrie 1918 devine oglinda care ne permite să ne comparăm noi, cei
de azi și proiectele noastre prezente și viitoare, cu predecesorii. Centenarul
este un bun prilej de a discuta despre România, România pe care am moștenit-o
de la bunicii noștri, România pe care o construim noi astăzi și România pe care
o vom lăsa moștenire copiilor și nepoților noștri.
3. 1 Decembrie 1918 este un bun
prilej de a ne bucura împreună, toți românii, indiferent unde se află ei
astăzi, de succesul unui proiect politic și de omagiere a promotorilor săi. A
fost clipa astrală a acestui popor, un moment care a încununat un proiect
politic amplu, de mare complexitate și urmat cu acribie, indiferent de
conjuncturi. A fost un succes. Începând cu anii ʼ30 ai secolului trecut,
România a urmat o evoluție ascendentă în dezvoltarea ei socio-economică, dar
tocmai când aștepta să culeagă fructele efortului politico-economic depus în
favoarea Unirii Unire, a fost brutal împiedicată de război și, ulterior, de
ocupația sovietică – ambele au surpat cel mai mare proiect statal pe care
România modernă l-a avut vreodată. Dar prin succesul lui 1 Decembrie 1918,
românii trebuie să înțeleagă că nici în „gena românească”, nici în „psihologia
poporului român”, nici în geografia sau religia lui nu este înscrisă vreo
fatalitate a eșecului și a înfrângerii. Din moment ce același popor a repurtat,
mai ales la 1 Decembrie 1918, succese politice sau strategice marcante, interne
și internaționale, înseamnă că se poate. Iar dacă acum nu se poate, eșecul este
exclusiv al nostru, al celor de astăzi, care nu mai pot, la 100 de ani de la
Unire, să se ridice la înălținea înaintașilor. 1 Decembrie 1918 este semnul
explicit al faptului că pentru eșcurile de astăzi nu putem da vina decât pe noi
înșine. Centenarul ne reamintește, intempestiv, că nu avem, în realitate, nicio
scuză.
4. Academia Română va deveni unul
dintre forurile cele mai active în a găzdui și organiza dezbateri pe această
temă. Este misiunea și menirea ei. Dar Academia Română nu va deveni vehiculul
prin care și acoperișul sub care, sub pretextul relativismului total, totul se
va pune în discuție. Nu totul este discutabil, nu totul este „de discutat”.
5. O televiziune de la estul
României ne îndeamnă de fiecare dată, sub camuflajul sloganului ei insidios –
„Ask more!” („Întreabă mai mult!”) – să punem totul în discuție și sub semnul
întrebării – mai ales apartenența noastră la UE, apartenența la NATO sau
parteneriatul strategic cu America. Nu e vorba însă despre nicio discuție
critică, ci despre un proiect politic și geopolitic explicit. Același slogan îl
promovează și unii din vestul României, care ne sugerează tot mai insistent, în
anul Centenarului, să punem în discuție premisele și fundamentele acestuia –
mai exact, 1 Decembrie 1918 și Tratatul de la Trianon. Strategia e clasică: ni
se cere să acceptăm a dezbatere oficială, pentru a arăta lumii că ar exista o
problemă de dezbătut. Și dacă există o problemă, ea trebuie „rezolvată”,
evident în alți termeni decât cei de atunci. România nu are însă nicio
problemă: nici cu 1 Decembrie 1918 nici cu Tratatul de la Trianon, nici cu
vecinii săi, nici cu minoritățile care trăiesc pe teritoriul României. În
aceste condiții, o asemenea „discuție” nu poate exista și nu va fi admisă.
Pentru că nu despre o discuție onestă și inocentă este vorba, ci despre
pretextul unei insidioase campanii de relativizare a întreg contextului
Primului Război Mondial care, pentru români, a fost Războiul de Întregire.
Tratatul de la Trianon, democraţia liberală, principiile wilsoniene care au
stat la baza reconstrucției europene, pax americana sunt pentru România
reperele esențiale ale devenirii ei ulterioare.
6. Academia Română constată că
aceste invitații la „dialog”, care se întețesc pe toate canalele, și dinspre
Est și dinspre Vest, vin din partea unora care astăzi propovăduiesc pe față
iliberalismul și sunt în prima linie a contestării normelor de funcționare a
Uniunii Europene. Nu poți fi iliberal intransigent la tine acasă și să te
transformi, credibil, în „liberal” atunci când ești în afara frontierelor tale.
Nu poți promova iliberalismul la Moscova sau Budapesta și „liberalismul” la
București. Regimurile iliberale care se întețesc în preajma României, și la Est
și la Vest, devin tot mai vizibile în lumina Centenarului, căci unele dintre
cele mai nocive consecințe ale războiului mondial au fost regimurile (inițial)
iliberale care, ulterior, s-au transformat, nefast și explicit, în regimuri
fasciste și naziste. Acestea, alături de omologul lor sovietic/comunist, au
fost năpastele secolului XX și nu vrem să le mai vedem niciodată.
7. Iliberalismul încurajează astăzi
iredentismul. Pe de-o parte, ideologic, forțează false „dezbateri” menite să
pună sub semnul întrebării ordinea europeană post-imperială și post-Trianon, pe
de alta, politic, încearcă să impună forme de reorganizare a statului român,
forme fără relevanță europenă, și să declanșeze „referendumuri” pentru a pune
pe harta separatismelor potențiale ale Europei și regiunea noastră, inclusiv
sau în primul rând România.
8. Academia Română, așa cum a
făcut-o de fiecare dată, respinge asemenea abordări. Nu poate fi vorba despre
tensiuni sau confruntări interetnice într-o Românie care, din acest punct de
vedere, este model în regiune și dincolo de ea. Într-o România care a făcut
Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918 fără să existe niciun război civil sau
confruntare violentă pe teritoriul Transilvaniei. Românii, maghiarii sau
germanii nu s-au luptat în 1918 pentru sau contra Unirii. Pentru cei care
astăzi vor să pescuiască în ape tulburi, lecția istorică a Unirii și a
consensului supraetnic de atunci este mai vie ca oricând.
9. Academia Română face apel la
clasa politică din România să fie la înălțimea misiunii sale, mai ales în anul
Centenarului. Clasa politică nu are voie să se joace cu principii sacrosante
sau să deschidă o cutie a Pandorei pe care, mai târziu, nu o va putea închide
nimeni. Nu totul este de vânzare, nu orice se poate negocia, nu orice se poate
justifica prin jocuri politice sau politicianiste. În anul Centenarului, aceste
chestiuni sunt și vor fi și mai sensibile. Iar responsabilitea clasei politice,
a intelectualilor publici, a jurnaliștilor – trebuie să fie la cote maxime.
Iliberalismul și iredentismul nu trebuie să aibă nicio șansă în România sau în
Uniunea Europeană. Răspunsul României și al Europei la iliberalism trebuie să
se manifeste prin mai multă Uniune Europeană. Nu trebuie admisă în niciun caz o
pactizare cu iliberalismul, indiferent de direcția din care vine.
10. Academia Română năzuiește și va
face tot ce îi este în putință ca anul Centenarului să nu devină nici prilej de
vrajbă, nici prilej de tensiuni etnice. Cel mai clar semn al reconcilierii
româno-maghiare adevărate, nu formale, ar fi o sărbătorire comună, la cel mai
înalt nivel politic și dipomatic – Bucureşti-Budapesta – a Centenarului
românesc. Suntem conștienți însă că nu ne putem bucura cu toții la fel în 2018.
Dar bucuria unora și tristețile altora nu trebui transformate în instrumente de
luptă politică. Este vorba, în primul rând, despre respect reciproc. Marele
istoric Nicolae Iorga a știut asta cel mai bine atunci când scria, în anii
interbelici: „Din suflet compătimim pe unguri, ale căror calităţi de rasă
suntem în stare a le preţui, pentru cumplita nenorocire la care i-au adus
defecte tot atât de însemnate şi neputinţa de a se conduce în momente de criză.
Şi, oricât ar fi fost de firesc ca la Bucureşti să se facă demonstraţie pentru
triumful final al unei oştiri aşa de încercate, care e cea mai mare iubire şi
mândrie a noastră, n-a stat în intenţia noastră să ofensăm suferinţa. (…). Şi
am dori ca prin aceasta să fim şi provocatorii acelui reviriment în spirite,
care ar reda operei comune a civilizaţiei moderne pe un popor maghiar
raţionabil, fără nimic din acel imperialism copleşitor pentru alţii, care
exclude până acum pe unguri de la orice colaboraţie folositoare”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu